„E greu de crezut că au trecut deja trei ani de când Roni nu mai este printre noi. Acest text s-a născut foarte greu, probabil și pentru că ne obișnuim greu cu ideea că el chiar nu mai este. Prelungind acest proiect, parcă încercam să mai tragem de timp, păstrându-l aproape. Pentru cei care l-am cunoscut îndeaproape, prezența lui rămâne oricum vie, iar golul lăsat de el nu se va umple niciodată. Îi simțim de fiecare dată lipsa când suntem împreună la catedră în fața unei dileme sau pur și simplu trăind experiența relaționării în „tribul” nostru profesional, așteptându-i parcă privirea caldă și răspunsul lui care avea darul de a ne readuce în dimensiunile tolerabile ale realității. Roni rămâne unic pentru noi prin personalitatea și creația lui, ambele complexe, sofisticate, dar în același timp nepretențioase, fără a epata. A fi fost în prezența lui era adesea asemeni unei plimbări liniștite prin teritorii deopotrivă cunoscute dar mereu surprinzătoare. Ne lipsesc mult, spre exemplu, perspectivele lui asupra pandemiei, războiului din Ucraina, crizelor multiple pe care le traversăm în prezent. Clar, interpretarea acestor realități – și lumea în general – e mai săracă fără Roni și mai greu de înțeles. Cum mai sărace sunt toate evenimentele, formale sau informale, pe care prezența lui caldă le umplea de culoare și conținut”.