- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
In volumul de față, Teodora Matei descrie lumi fantastice, menite să ne ațâțe imaginația, ori prezintă întâmplări prin care am putea trece, oricare dintre noi, în zile mai puțin norocoase. Dar, mai mult de atât, ne vorbește despre viețile unor oameni obișnuiți, cu visurile și trăirile ce-i transformă, în conjunctura potrivită, în mici eroi. - Lucian-Dragoș Bogdan
Teodorei Matei îi place să ne spună povești, uneori amuzante, alteori înfiorătoare, uneori bizare, alteori inocente, dar, întotdeauna, călăuzite, precum firul Ariadnei pe tânărul Teseu, de fiorul căutării de sine. - Daniel Timariu
Încă o bijuterie marca Teodora Matei. De citit neapărat! - Bogdan Hrib
„De’Log m-a adus aici, în coliba părăsită de la marginea satului. M-a împins înăuntru și a fixat cu umărul scândurile prinse cu funii ce astupau intrarea. S-a întors peste câteva momente cu un cuțit în care se reflectau razele lunii. L-a trecut o dată peste legătura de la spate și mâinile mi-au țâșnit în față, eliberate din strânsoare. Vârful lamei îmi ciupise pielea antebrațului și lăsase în urmă trei picături de sânge. Le-am privit scurgându-se pe cămașa albă de pânză aspră.
Mă așez pe pământul bătătorit, rezemată de peretele colibei. Nuielele lipite cu pământ nu opun rezistență. Dacă m-aș lăsa pe spate, și aș face asta în mod repetat, bețele acelea s-ar rupe. Peretele colibei s-ar dărâma, iar eu aș evada. Degeaba, pentru că n-aș avea unde să mă duc. La răsărit e marea, pe care femeile nu pot călători. La apus, muntele sălbatic. N-aș ajunge vie dincolo de piscuri. Judecata Vulturoaicelor m-ar fi ținut prizonieră oriunde, chiar și în mijlocul câmpului. Funia de la încheieturi, coliba părăsită... erau doar pentru ceilalți, pentru sătenii ce așteptaseră încruntați să fiu scoasă de la judecată. Pentru ochii ce mă urmăriseră cu ură cum pășeam desculță prin colb. Pentru gurile mute, deschise a mirare. Pentru cei ce șopteau speriați. Pentru privirile acuzatoare ce mă sfâșiau. Eram primul om, după sute de ani, judecat după Cartea Veche. Prin spatele tuturor curioșilor, deodată cu mine, mergea cineva. Nu am întors capul. Cu coada ochiului, am zărit silueta zveltă și întunecată plutind dincolo de mulțimea încremenită. Am închis ochii, am inspirat și l-am simțit. Raa’Min era acolo. Venise după mine. Trebuia să aștept semnul.
În zori voi fi arsă pe rug.”
