Prefață de Basarab Nicolescu, postfață de Maram Al-Masri, traducere de Gabriela Mocănaşu

În poemele lui Gabriel Arnou-Laujeac răsună o stranie tonalitate transpoetică, ca un ecou al interstiţiului dintre muzică, pictură şi cuvinte. Muzicalitatea este cea liturgică a psalmilor și a cantatelor. Structura picturală se apropie de cea a lui William Blake. Iar cuvintele, printr-o secretă alchimie, se autodepăşesc, mergând dincolo de ceea ce este spus, în infinitul spaţiu al tăcerii. La Gabriel Arnou-Laujeac, experienţa spirituală precede experienţa poetică sau filosofică, iar textele sale descriu o călătorie a sufletului spre soarele absolut al divinităţii comune tuturor religiilor.