Aceste file răzlețe din (savant spus!) istoria subiectiv-anecdotică a teatrului românesc sunt, de fapt, amintiri directe, ori prin… ricoșeu (auzite, citite). Le-am așezat sub motto-ul si non e vero…, deoarece memoria nu e mereu perfectă; iar fabulația devine de nestăvilit, chiar și-n cazul memoriilor.