Destinul mi-a adus în faţa ochilor un document despre a cărui importanţă mi-am dat seama aproape instantaneu, nu datorită faptului că provenea din atât de râvnitele şi invocatele „Arhive ale Securităţii comuniste”, ci pentru că purta semnătura „RADU LECCA“. Adică a omului despre care deşi nu s-a ştiut niciodată mai nimic precis, s-a susţinut că era un spion de anvergură mondială, a cărui viaţă aventuroasă şi lipsită de scrupule nu l-a împiedicat să aibă întotdeauna şi deopotrivă un cuvânt greu de spus, atât în faţa Mareşalului Antonescu cât şi a conducerii Reichului, cu privire la cele mai delicate hotărâri referitoare la soarta României. Cel despre care s-a afirmat cu egală patimă că atâta timp cât a fost „comisarul general pentru probleme evreieşti” a trimis la moarte, sau, dimpotrivă, a salvat zeci de mii de vieţi, realizând, ca urmare, o avere fabuloasă. Personajul supranumit „omul celui de-al V-lea par”, adică cel ce a obţinut performanţa de a „ocoli” condamnarea la moarte pronunţată în „procesul marii trădări naţionale” (1946), fiind „cumpărat” în ultima clipă de la locul execuţiei - unde i se bătuse şi stâlpul, alături de al Mareşalului Ion Antonescu şi al celorlalţi -, fie de evreii recunoscători, fie de sovietici, ca recompensă pentru importantele secrete dezvăluite lor. Cel despre care şi în momentul de faţă se susţine cu ardoare că a murit la închisoare în chinuri groaznice, prin anii ’60, deşi el s-a stins creştineşte, în patul său, tocmai în 1980, la venerabila vârstă de 90 de ani.

Or, ceea ce aveam acum în mână era cheia acestei biografii legendare. Erau faptele reale la care Radu Lecca a participat direct în intervalul anilor 1931-1944, relatate de el însuşi în pagini memorialistice

Alexandru V. Diță