Şi în acest roman, ca şi în volumul de nuvele apărut la Paris, Coji de portocală (Les Ecorces d’orange), două aspecte frapează dintru început cititorul. Mai întîi, desăvîrşita stăpînire a condeiului narativ, care zburdă elegant şi sobru, poetic şi subtil prin spaţii, timpuri şi tematici variate şi complexe; mai apoi, profunzimea explorării psihologiei traumelor individuale, dar înălţate la rang de destin istoric prin universalitatea suferinţei. Nimic tezist sau obositor, dimpotrivă, Cornelia Petrescu se desfată în libertatea regăsită a cuvîntului, dar cu decenţa şi delicateţea scriitorului care ştie ce responsabilitate majoră îi incumbă atunci cînd atacă asemenea subiecte.