Nadejda

– Îmi pare foarte rău ce i s-a întâmplat Nadiei, zice Inculeț. Prea tare a crezut în visul pe care îl aveam noi atunci. A văzut clar că se năruie și totuși nu a renunțat. Mai bine pleca… E… o încăpățânare în disperare. A preferat să rămână în prizonieratul dulce al visului pierdut. Sau poate a vrut să urmă­reas­că până la capăt cum acesta se compromite și dispare fără de urmă. A ținut, se vede, să se pedep­sească ea singură pentru încrederea oarbă în realizarea a ceea ce nu putea fi realizat.