Anapoda

De sute de ani, bucata aceea de frunză a continuat să plutească de una singură pe apa neliniştită şi tulbure. A urmărit mereu de departe matca de la care a fost smul­să, s‑a avântat fără încetare să revină acolo de unde a ple­cat, dar a fost prea slabă pentru a reuşi. A fost nevoită să rătăcească fără nădejde pe propriul său drum.

Mică, slabă, incapabilă să lupte împotriva marilor vânturi potrivnice, a fost bucuroasă măcar să supra­vie­ţu­iască, dacă nu a putut mai mult… i se părea că nu mai era mult până să se poată întoarce acolo de unde a fost înstrăinată. Dar vânturile haine nu se lăsau înşelate şi biata frântură de frunză era readusă la viaţa vitregă care i‑a fost hărăzită.