Noua călătorie a poetului

După debutul publicistic în 1968, în Tribuna şi un debut colectiv Eu port această fiinţă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972, autorul unui volum de versuri, în 1978, „Vânătorul de scântei”, Nicolae Drăgan a avut o tăcere misterioasă vreme de mai mulţi ani, îndeosebi între 2000-2007, poetul din Alba Iulia nu publică nimic. În mod la fel de misterios, după 2007, inspiraţia lirică îşi deschide iar izvoarele. Nicolae Drăgan are pregătit un volum (nu singurul, de fapt) Poeme duminicale, unde apar, în efigie, figurile tatălui, crâsnic la biserica din Benic, până în ziua morţii, şi al episcopilor martiri greco-catolici.

Această linie de meditaţie, inclusiv religioasă, este cea care indivi-dualizează volumul poetului, care aparţine generaţiei ’70. Coleg de studii la filologia clujeană cu Nicolae Prelipcanu, Vasile Igna, Mircea Oprița, Valentin Taşcu etc., Nicolae Drăgan a avut un destin literar complicat.

Ziarist la Deva şi Alba-Iulia, el a continuat să scrie versuri neîntrerupt, chiar dacă prezenţa sa în revistele literare a fost aproape inexistentă.

O excesivă exigenţă literară l-a împiedecat să se manifeste în ritmurile fireşti ale unui autor. Cu excepţia unor foarte rare colaborări la revistele Steaua, Tribuna, Studioul de Radio Teritorial Cluj. Chiar după apariţia volumului amintit, la început, Vânătorul de scântei, comentariile critice îl ocolesc pe autor.

Vine din nou, acum, în faţa cititorilor, cu o culegere, rodul liric al ultimilor ani. Alte manuscrise îşi aşteaptă, de asemenea, editorul.

Vânt favorabil, puternic, în pânzele umflate de iubirea, înţelegerea şi credinţa cititorului, în această nouă călătorie simbolică a poetului, un adevărat itinerar spiritual, pe care-l dorim ocrotit de lumina Cerului.

Adrian POPESCU