Nicolae Panaite încearcă a unifica, din capul locului, pornirea formală cu cea existențială, sub acolada tonului liturgic. (…)

Rugăciunile sunt transcrise, desigur, caligrafic, de ființe transcendente, gurile lor însetate albesc petalele roșii, cuvintele plutesc în omătul adânc, asemenea unor lebede ce ascultă răsunarea îngerilor.

Gheorghe GRIGURCU