În înscrisurile teatrale semnate de regizorul care, în 1987, debuta, pe scena NaÈ›ionalului ieÈ™ean, cu un memorabil spectacol Ivanov, am descoperit, de-a lungul ultimelor două decenii, un eseist ÅŸi un comentator teatral de fină ÅŸi sugestivă expresie.

Și atunci, ne întrebam, de ce Ovidiu LAZÄ‚R, un scriitor al teatrului, care vibrează cu sinceritate, ba ÅŸtie să împărtăşească ÅŸi altora emoÅ£ia autentică de privitor ÅŸi interpret al celor privite, Ovidiu Lazăr, cel care salută cu entuziasm ÅŸi candoare ivirea pe scenă a unui nou spectacol Cehov, nu iese la rampă cu o carte despre Cehov?

În cartea despre doctorul Cehov È™i doctorii săi, carte cu care, în sfârÈ™it, se arată în lume, se face simÈ›ită umbra tutelară, modelul asupra căruia a stăruit un număr de ani, convins fiind, ne place să credem, că o carte despre Cehov nu se scrie la prima tinereÅ£e. Parafrazându-l fără complexe pe autor, să spunem că Ovidiu Lazăr a crescut o dată cu doctorii lui Cehov, pe măsură ce germenii acestei cărÈ›i-mărturie s-au ivit pe lume ÅŸi au început să crească.

Ne mulÅ£umim a accepta fraza în care pe Anton Pavlovici, marele său favorit, regizorul român îl prinde ca personalitate accentuată, înzestrată cu o biografie dublă: „Cehov-ul din viaţă, spune Ovidiu Lazăr, s-a resorbit treptat în substanÅ£a personajelor sale, care au ajuns să vorbească despre el, despre luxurianÅ£a interiorităţii sale, cel puÅ£in la fel de bine ca istoria cronologică a vieÅ£ii lui pământene”.

Sorina BÄ‚LÄ‚NESCU