Crochiuri ab-surde

Cum se vede, Cătălin BOGHIU cultivă paradoxul şi absurdul, cu dislocarea realului şi punerea sub şoc a „normalităţii”, în buna tradiţie a suprarealiştilor şi oniricilor din secolul trecut; demantelarea obişnuitului, a cotidianului anost şi rutinier se face pe tonul cel mai firesc, fără a folosi avertizori şi fără a plasa întâmplarea, în chip explicit, într-o zonă pe care aş numi-o irealitatea realităţii.

În „Crochiuri ab-surde”, ca în toata proza sa, „muza” lui Cătălin Boghiu rămâne imaginaţia; când aceasta lipseşte, e trist, cum se spune în „Scrisul”.

Se pare, însă, că prozato­rul nu are parte de zile banale şi nici de cele fără imaginaţie: Cătălin Boghiu a învăţat meseria de a trăi şi aceea de a povesti, resetându-şi, periodic, scrisul: semn al unui prozator adevărat.

Ioan HOLBAN