Mergeam prin parc relaxați.

Eu și cu Acceleratorul de Particule.

Știu, pare imposibil, dar are rarele lui momente când merge la pas. Ori doar se reîncarcă precum mașinile hibride, încă nu m-am prins.

După o vreme, ieșim într-o zonă clară, peste care treceau niște fire de curent ori de internet la o anumită înălțime.

Pe fire se relaxa o pereche de porumbei.

— Tati, eu cred că porumbeii ăia vorbesc despre noi, se opri Acceleratorul de Particule, având aerul Gânditorului de la Hamangia ridicat în picioare.

— Cum așa, mă, iubitu’? mă uitai și eu la numitele înaripate.

— Păi, uită-te și tu cum ne privesc, continuă el serios.

— Să știi că așa e, făcui eu serios. Ce crezi că-și zic?

— Hmmm, se opri el o clipă, neluându-și ochii de la porumbei, eu cred că se întreabă la care dintre noi să-i dea un găinaț în cap.