Legende si istorioare orientale

După moartea lui Ioan, regele Ungariei ocupate de germani, Suleiman Magnificul a fost rugat să elibereze Buda din mâinile germanilor. Tânărul rege a venit, împreună cu nobilimea Ungariei,

în tabără pentru a-l ruga. Sultanul a poruncit îndată să se pregătească o masă strălucită.

L-a lăsat pe Vizir să-i invite pe nobilii unguri, iar fiul său Selim trebuia să-l invite pe tânărul rege la masă. Sultanul i-a spus fiului său: „Să-ţi aduci mereu aminte, fiule, că eu sunt tatăl tău natural, iar acestuia îi sunt tată spiritual. După moartea mea, să-l iubeşti ca pe fratele tău, să ai grijă de el şi de regatul său”. După masă, Vizirul i-a spus Sultanului: „Iată, atotputernice împărate, acum ai ocazia de a-ţi supune toată Ungaria cu o singură lovitură de sabie”. Sultanul s-a mâniat foarte de cuvintele Vizirului, cel puţin s-a prefăcut foarte mânios, şi zise: „Imperiul Otoman nu are nevoie să se lărgească nici prin trădare, nici prin fraudă, nici prin perfidie, cu atât mai puţin prin uciderea nedreaptă a acestor nobili, care vin să ceară protecţia noastră, ci doar prin arme şi luptă deschisă.

Negreşit, Ungaria va veni odată sub dominaţia otomană.

O probă pentru asta este chiar ce se întâmplă astăzi sub ochii noştri”. Prin natura lor, turcii sunt meşteri la vorbe frumoase.

Dimitrie CANTEMIR, Istoria Imperiului Otoman