Într-o noapte întunecoasă și ploioasă din toamna anului 1820, pe când străzile și casele capitalei se aflau adâncite într-un becisnic întunerec, printre prăfuitele geamuri ale chiliei paraziserului de la biserica Sf. Gheorghe-Vechi se zărea încă licărind o slabă lumină fâlfâitoare care aci se închidea de tot și aci răspândea o lumină vie întocmai ca o candelă aproape de stins. Acea chilie se afla situată în curtea bisericii în partea unde se vindeau până mai deunăzi cruci și monumente de morminte. Ea se învecina de o parte cu strada în care răspundea o ferestruie strâmtă și zăbrelită și în alta cu chilia deftereului, nu departe de locuințele celorlalți servitori al sfântului lăcaș.