Împinge cu mici smucituri nervoase un cărucior de supermarket care se împiedică rău în crăpăturile trotuarului, se clatină, se înclină. La fel se înclină și el și, ca și sacoșele și zdrențele din cărucior, pare pe punc-tul de a cădea dintrun moment în altul. Are ghete vechi, una cu o gaură în vârf ce pare un zâmbet fără dinți. În schimb zâmbetul lui nu există, sau nu se vede, pentru că are barba lungă, iar putoarea… deh, putoarea nu te prea îndeamnă să te apropii ca să verifici. Și apoi, dacă bătrânul vagabond zâmbește sau nu, nu e un lucru care să intereseze pe cineva: cartierul acela și romantismul pe bază de boschetari sunt două chestiuni foarte îndepărtate una de cealaltă.