Trec prin somnul tristului scrib toţi ai lui, închişi în turnul acestei cărţi de amurg, Cocoana şi bunii ei, armânii şi morlacii, contrabandistul-pădurar de la Balta din munte, mucenicii Costea şi Sava, urmaşii lui Pârvu, căpitanul de olace al Dumnezeului Pandur, Mânzul nebun, lovit în războaie şi maica mea, învăţătoarea, având în mână nu un sceptru, ci o gutuie galbenă cu aromă de demult. Trece Patria mea ca o Mamă a Balcanilor ori, pur şi simplu, ca o femeie pustiitor de frumoasă şi de îndurerată, ca o femeie care-şi jeleşte copiii pierduţi în istorie, Patria mea ca o câmpie în care n-ai voie să strigi, doar să şopteşti, pentru că vântul face totul, el duce vestea şi povestea despre noi şi dincolo de viaţa noastră şi de moartea noastră.