Frunzis si radacina

Peter Muller continuă cu noi convorbirea inițiată în cartea Sarpele si crucea, dar printr-un nou filtru, cel al schimbărilor inerente survenite prin trecerea timpului asupra ființei și conștiinței sale. La mulți ani după experiența morții trăită, depășită și integrată, avem șansa să ne întâlnim / reîntâlnim cu percepțiile sale vii, inițiatice, despre Timp, Dumnezeu, Om, EU, Maeștri, Cunoaștere, Începutul și Sfârșitul lumii, Eternitatea.

Fragment din carte:

... Dacă în 1956 nu aș fi fost împușcat și nu aș fi trecut prin experiența morții, niciodată nu aș fi cunoscut lumea spirituală, nu aș fi devenit ceea ce sunt, iar din cele scrise aici n-aș fi știut aproape nimic. Trebuie să fiu recunoscător și pentru că ucigașul meu nu era un simplu soldat, ci un sadic, care găsea plăcere în chinul altuia, căci nu a tras în mine o rafală, ci și-a reglat automatul să tragă din când în când un singur glonte, la intervale lungi, pentru ca groaza și agonia mea să dureze mult; rezultatul a fost acela că am avut parte de o „mică“ inițiere și am putut aduce cu mine experiența avută în lumea de dincolo.

Așa am putut afla că evenimentele din drama lumii se situează dincolo de categoriile de bine și de rău perceptibile prin manas.

Dacă l-aș fi văzut atunci, l-aș fi urât pe omul care m-a împușcat.

Astăzi îi sunt recunoscător.

Fără să vrea, prin „răutatea“ lui m-a învățat că acceptarea voinței lui Dumnezeu înseamnă că omul renunță la eul său; atunci conștiința lui se ridică la nivelul buddhi și, privind de la această altitudine, el vede că toate au un înțeles profund: criza, suferința, până și iadul.

Manas înțelege lucrurile.

Buddhi le știe.

Manas – adică inteligența umană – are ca instrument de cunoaștere rațiunea.

Buddhi are trăirea.

Diferența este imensă, căci în timp ce unul potrivește cioburile realității, celălalt trăiește această realitate în întregul ei; devine el însuși obiectul cunoașterii.

Oricum, rațiunea este ceva miraculos, căci privind spre buddhi, care este rădăcina sa, poate zări propia sa origine divină, cauzele creației, până și cauzele mai profunde ale creației propriului sine și, chiar dacă nu poate trăi toate acestea, începe să înțeleagă cu mintea că temeiul existenței este trăirea unității.