Sensuri si paradoxuri multiple se ascund in acest roman mascat, cu destule straturi, si unul dintre cele mai ironice vine din faptul ca supratema imbecilitatii – atribuita explicit (si inselator) lui Svejk, un fel de prototip al idiotului national – se aplica mai degraba tuturor celorlalte personaje, de la generali si judecatori pana la preoti sau plutonieri. „Nu stiu daca in aceasta carte voi izbuti sa redau ceea ce am vrut. Faptul ca am auzit pe unii oameni, tratandu-se reciproc cu: «Esti prost ca Svejk», marturiseste oarecum contrariul“ – declara autorul dupa aparitia primului volum, care a scandalizat mentalitatile si bovarismele identitare din epoca. Ambiguitatea pluteste din plin asupra figurii lui Svejk si e greu de precizat pana unde merge prostia si de unde incepe abilitatea personajului de a deturna orice discurs, de a-l devia prin palavrageala si, practic, de a-l pulveriza.