Telegrame in asteptare

Câteva motive pregnante, circulând, pe principiul vaselor comunicante, cu o fluiditate, aș numi-o muzicală, de la primul la ultimul poem, structurează tematic, conferindu-i rotunjime și substanță valorică, acest monolog & decupaj liric, cuceritor prin franchețe, prin limbajul frust, aspru uneori, dintr-o realitate interioară vulnerată/vulnerabilă (nu totdeauna, însă, înfrântă), ce se suprapune, fie și prin respingere, unei realități exterioare, cotidiene, preponderant cenușie, alienantă, dacă nu chiar ostilă: „Mă urmăresc siluete hidoase și păsări carnivore ostile.” (Vis 119). Oricum, sunt implicate în acest „joc secund” două realități ce, deopotrivă, se contrazic și se oglindesc, narcisic, una în cealaltă.

Ciprian-Ionuț Baciu etalează reale calități de meșteșug, de tehnică și artă a combinării unor formule, elemente, a unor instrumente retorice și tendințe poetice diverse, aparent, uneori, contradictorii (de la autobiografism și confesivitate la epic și ludic, finalmente de la neomodernism la postumanism, dacă vreți…). Există în poezia sa, o pendulare asumată (riscantă uneori?…) între felurite tipuri de discurs poetic, un dialog fertil, frizând intertextualitatea.

Eugen Bunaru