Contractele comerciale la distanta

La momentul predării sale în vederea susţinerii, în anul 2007, teza de doctorat Contractele comerciale la distanţă trata un subiect inedit pentru cercetarea juridică din spaţiul românesc. Lucrarea pornea de la premisa că, tradiţional, contractele comerciale la distanţă sunt calificate ca varietăţi ale contractelor comerciale; paradigma de referinţă este, însă, în fond, cea a contractului civil, cu câteva abateri, decurgând, inevitabil, în primul rând din specificul relaţiilor comerciale şi, la un alt nivel, din distanţa care îi separă pe partenerii contractuali. Două tipuri sui generis (și intersectabile) de contracte comerciale la distanţă deveneau, însă, din ce în ce mai frecvente în acea perioadă în practica afacerilor şi în gândirea juridică: contractele încheiate în mediu electronic şi contractele încheiate de comercianţi cu consumatorii. Or, anticipam la acea dată că, sub unele aspecte, aceste figuri contractuale aveau să submineze teoria reconfortantă a contractelor civile, impunând reconsiderarea sau abandonarea unora dintre categoriile juridice care, în mod obişnuit, le descriu, corelativ cu elaborarea unor categorii inedite, apte să le ilustreze specificul. Teza de doctorat deconstruia şi reconstruia astfel instituţii juridice de drept privat respectabile, precum consimţământul, proba, oferta, acceptarea, spaţiul sau timpul în contracte. Publicarea în anul 2019 a acestei lucrări, în forma în care ea a fost susţinută, va permite evaluarea pertinenţei cercetării pe care ea o realizează, în raport cu evoluţia accelerată de care comerţul electronic şi dreptul consumului s-au bucurat în spaţiul european în ultimii zece ani.

Raluca Bercea