Protecția drepturilor fundamentale în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului nu este doar o materie de studiu (opțională?) în curricula facultăților de drept din România. Deziderat al societății europene – după cel de-al Doilea Război Mondial – care consacră drepturile omului ca trăsătură identitară, protejarea valorilor Convenției este obligatorie pentru autoritățile publice naționale, fiind supravegheată de Curtea de la Strasbourg, respectiv de instituțiile Consiliului Europei. Sistemul european complex de protecție a drepturilor omului plasează în centru judecătorii naționali și figura emblematică a Curții. Pe cea din urmă doctrina nu a ezitat să o proclame drept curte constituțională a Europei, iar justițiabilii să o vadă ca ultim recurs în garantarea drepturilor proprii. Pe de altă parte, jurisprudența constructivă a Curții, care cuprinde azi mai mult de douăzeci de mii de hotărâri, a transformat Convenția într-un instrument viu, racordat la dilemele societății contemporane, o abordare care i-a adus judecătorului european, în numeroase rânduri, critici de legitimitate.

Acest curs universitar încearcă să ilustreze toate ideile de bază amintite mai sus, într-un demers accesibil studenților. Materia este organizată în patru secțiuni: Premisele sistemului, Concepte transversale, Drepturi protejate, Considerații tehnice. Referințele de doctrină au fost reduse, cuvântul fiind dat, de câte ori a fost posibil, hotărârilor și deciziilor Curții. Între acestea, cursul le selectează și rezumă, în primul rând, pe cele foarte cunoscute, inconturnabile, care au jalonat evoluția sistemului Convenției; în al doilea rând, pe cele recente, care oferă indicii despre tendințele actuale și viitoare de aplicare a Convenției; în al treilea rând, cursul prezintă câteva dintre cazurile în care România s-a aflat în poziție de pârât în fața Curții. Întrucât standardele drepturilor fundamentale stabilite de Convenție infuzează sistemele naționale, această ultimă categorie de hotărâri pune în evidență modul în care sistemul român joncționează cu cel european de protecție. Procedând astfel, cartea subliniază, de fapt, de-a lungul capitolelor sale, caracterul deloc opțional al protecției pe care, ca juriști, o datorăm drepturilor fundamentale.

Din cuprins

• Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul internațional public
• Convenția Europeană a Drepturilor Omului și sistemele de drept național
• Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul Uniunii Europene
• Drepturi protejate
• Noțiunile autonome: sensul european, numitorul comun și reducerea zonelor de inaplicabilitate a Convenției
• Abuzul de drept
• Procedura în fața Curții Europene a Drepturilor Omului

Puncte forte

• referințele de doctrină au fost reduse, cuvântul fiind dat, de câte ori a fost posibil, hotărârilor și deciziilor Curții
• prezintă câteva dintre cazurile în care România s-a aflat în poziție de pârât în fața Curții
• cuprinde, pe lângă hotărârile foarte cunoscute, inconturnabile, hotărâri recente, care oferă indicii despre tendințele actuale și viitoare de aplicare a Convenției
• Index de hotărâri şi decizii