Melcul pe povarnis

Una este Administrația, o instituție suprarealistă, o birocrație kafkiană care guvernează pădurea de dedesubt.

Cealaltă e Pădurea, un loc de temut, plin de creaturi ciudate, oameni primitivi și violență.

Pereț, care lucrează în Administrație, ar vrea să muncească în pădure. În schimb, Candid, care s-a prăbușit în pădure cu ani în urmă, vrea să se întoarcă în Administrație cu orice preț.

Călătoriile lor sunt surprinzătoare și bizare, pline de mistere și ciudățenii.

„O meditație asupra incapacității umane de a înțelege mai mult din univers decât bucățica proprie. O operă literară captivantă, surprinzătoare.“
Publishers Weekly

„Pădurea se apropia, venea spre ei și se îngrămădea tot mai sus și mai sus, precum un val oceanic, până când îi înghiți. Nu mai existau nici soare și nici cer, nici spațiu, nici timp – pădurea le luase locul. Erau doar sclipiri de culori întunecate, aer umed și dens, mirosuri ciudate, ca de fum sufocant, și un gust astringent în gură. Doar sunetul nu era atins de pădure: zgomotele pădurii erau acoperite de vuietul motorului și de pălăvrăgeala angajaților.

«Iată și pădurea!» își repeta Pereț. «Uite că am ajuns și eu în pădure!» continua el să repete absurd. «Nu de deasupra, ci dinăuntru, nu observator, ci participant. Uite că sunt în pădure!» Ceva răcoritor și umed îi atinse fața, îl gâdilă, se desprinse și coborî încet pe genunchii lui. Se uită: un fir lung și subțire de vegetație sau, poate, un animal, sau, poate, pur și simplu, atingerea pădurii, un salut prietenesc sau o pipăire suspicioasă; nu atinse acel fir. [...]

Iar în jur, pădurea fremăta, tremura și se contorsiona, schimbându-și culorile, strălucind și pâlpâind, înșelând vederea cu fluxul și refluxul ei, batjocororitoare, înfricoșătoare, persiflantă, era absolut neobișnuită, era imposibil de descris, era grețoasă.“