Dilema

Cunosc forţa scrierii prozatorului Laurenţiu Trifan încă de la debut, cu romanul Clandestinul. De atunci am simţit că felul lui de a scrie este ceva proaspăt şi inedit pentru spaţiul nostru românesc. Fără a fi produsul unor laboratoare literare sau al unor cercuri universitare, prozatorul Laurenţiu Trifan şi-a construit singur un drum literar pe care, prin tematica aleasă – a emigrantului, de bună sau rea credinţă – şi l-a câştigat pe bună dreptate. Cu o tehnică de scenarist de tip hollywoodian scriitorul reuşeşte să atragă atenţia de la prima pagină până la ultima pagină a cărţii. Povestea acestei cărţi este una care te ţine mereu în suspans. Etapele de viaţă, tipologiile de gândire prin care trece personajul principal al acestui roman, un fost condamnat internaţional, dar mai ales deciziile asupra perspectivelor de viitor pe care le ia, nu mă fac decât să cred că Laurenţiu Trifan ştie nu doar să construiască situaţii, întâmplări, secvenţe puzzle de tip poveste, ci stăpâneşte cu o fineţe aproape de invidiat mecanismul tipologiilor psihologice literare, cu un impact puternic atât asupra personajelor conturate – puse în relaţie –, dar şi a potenţialului cititor, accentuând astfel o mare Dilemă: creaază sau nu dependenţă scrierea lui Laurenţiu Trifan? Paul GORBAN