Din paradigma supra­realistă, Valentin Iacob reţine, mai ales, credinţa în forţa domina­toare a visului şi jocul gândirii pe deplin libere care caută o logică a lucrurilor de dincolo de această lume. La rigoare, textele lui Valentin Iacob sunt în descendența primei opere a suprarealismului, Câmpurile magnetice, scrisă de André Breton şi Philippe Soupault, în 1921, a viziunii lui Aragon din Un val de vise, dar, mai cu seamă, a ideilor din Al doilea Manifest al suprarealismului […]. Dacă în poezia noastră de azi se regăseşte o paradig­mă suprarealistă bine constituită, în timp, prin Urmuz, Geo Bogza, Gellu Naum, Gherasim Luca, C. Tonegaru, Saşa Pană, Ilarie Voronca, D. Trost, Virgil Teodorescu, Geo Dumitrescu, Virgil Carianopol, în proza contemporană asociată stilistic şi tematic suprarealismului, Planeta-Femeie e printre puţinele repere importante.

Ioan Holban