Muzeologia si muzeografia in Romania

Cursul Muzeologia şi muzeografia în România se adresează, în egală măsură, studenţilor de la secţia de Istorie a Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi muzeografilor debutanţi.

Inexistenţa muzeografiei ca disciplină opţională sau obligatorie în programa de învăţământ a secţiei noastre m-a determinat să inserez, în lucrarea de faţă, o serie de informaţii legate şi de muzeografie sau de muzeologie, în general.

Structurat în 13 capitole, cursul prezintă aspecte privind cele două discipline care se întrepătrund (muzeografia şi muzeologia), cu o largă aplicabilitate pentru instituţiile muzeale din România.

Primul capitol face un istoric al muzeologiei ca disciplină, încearcă să motiveze caracterul ştiinţific al acesteia şi prezintă premisele activităţii muzeale la nivel mondial, cu o serie de referiri la ţara noastră. Este subliniată, de asemenea, importanţa apariţiei muzeelor publice, rolul muzeului în societatea contemporană şi este prezentată o temă sensibilă (muzeul virtual).

În al doilea capitol au fost abordate diverse forme şi structuri ale instituţiei muzeale, punându-se accentul pe funcţiile specifice muzeului, ca ansamblu corelat.

Al treilea capitol se referă la câteva probleme de maximă importanţă, care au născut, deseori, controverse între specialişti, pe de o parte, sau între specialişti şi factorii decizionali pe linie politică, pe de altă parte: gradarea instituţiilor muzeale, locul muzeului în cadrul reţelei locale de instituţii culturale şi regimul instituţional al muzeului. Nu este ignorată nici altă problemă considerată destul de „spinoasă”: structura concretă a muzeului.

Capitolele IV, V și VI reliefează trăsăturile patrimoniului muzeal, rolul jucat de cercetarea ştiinţifică şi colecţionare în constituirea şi dezvoltarea acestuia şi oferă un glosar de termeni tehnici, indispensabil pentru pregătirea specialiştilor în domeniu. Apoi sunt tratate două probleme esenţiale: activităţile componente, respectiv căile de constituire şi dezvoltare a patrimoniului muzeal. În continuare, se prezintă problematica, destul de complexă, a cercetării de muzeu și se realizează o paralelă între cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă în muzeu, stabilind locul şi rolul muzeelor în sistemul cercetării, dar, în acelaşi timp, definind tipurile de cercetare muzeală şi expunând formele de valorificare ştiinţifică a cercetării.

Capitolele VII, VIII și IX subliniază diverse aspecte ale documentării de muzeu, prezintă instrumentele de evidenţă a patrimoniului muzeal și apoi realizează o amplă trecere în revistă a normelor de conservare a bunurilor cultural-artistice.

Capitolul X abordează unele aspecte corelative ale funcţiei de valorificare a patrimoniului muzeal, stăruind mai mult asupra rolului jucat de expoziţie în cadrul unei instituţii muzeale, dar şi asupra modului în care muzeele reuşesc să-şi îndeplinească menirea şi să-şi facă reclamă prin mijloacele aflate la îndemână.

Capitolul XI se referă la pedagogia muzeală şi locul său în sistemul ştiinţelor pedagogice, iar capitolul XII subliniază raportul pedagogiei muzeale cu ştiinţele naturale, arta, istoria, etnografia, muzeografia şi cu ştiinţele socio-umane, în general.

Ultimul capitol reliefează importanţa Institutului de Memorie Culturală (cIMeC) şi realizează o amplă prezentare a muzeelor şi colecţiilor publice din România la începutul secolului XXI.