Copacul

„Insolitul personaj al Anei Dragomir este un martor al Istoriei mari, cu războaiele și marile ei nedreptăți, dar și al istoriei mici, pline de gingășii, promisiuni și ingenuități. Copacul este martorul copilăriei." Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor

Copacul nostru s-a născut la data de 17 noiembrie 1558, chiar în ziua în care era încoronată Regina Elizabeth I a Angliei. A învățat despre lumea înconjurătoare și despre cea a oamenilor împreună cu băiețelul care l-a plantat, Thomas, și cu neobișnuita lui prietenă, Rosie. Dar un Copac trăiește mai mult decât oamenii, chiar și decât cei care-l plantează și-l înconjoară cu dragoste, așa că povestea protagonistului nostru se întinde până în straniul an 2020. Acum Copacul este un arbore bătrân, care a cunoscut multe: războaie, povești de iubire, răutate, dar și multă, multă iubire.

„E ca în povestioara clasică despre întrecerea stranie la care participă Ahile: oricât de rapid ar fi, răbdarea unei broaște țestoase îl va face să rămână mereu în urmă. Cu un pas, cu o zecime de pas, cu o sutime ș.a.m.d. Sunt lucruri pe care omul nu le poate depăși. Copacul Anei Dragomir e din această categorie: viața lui începe în secolul 16 și ajunge până azi, în plină eră pandemică. Regine proeminente, ca Elizabeth (contemporana lui Shakespeare) sau Victoria (contemporana atâtora...), fapte diverse, invenții tehnice revoluționare, războaie mondiale – toate pălesc în fața longevității înțelepte a acestui Copac. E o bună lecție despre lume și istorie pe care ne-o predă cu farmec o prozatoare aflată, surprinzător, de cealaltă parte a catedrei: în băncile gimnaziului." Cosmin Ciotloș, critic literar

„Eram în clasa a X-a și pentru unii reprezentam un fenomen literar, pentru alții un motiv de îndoială sau îngrijorare. Datorită celor care conduceau cenaclul literar unde făceam lecturi publice, textele pe care le-am citit atunci au fost imediat publicate. Criticul George Pruteanu m-a numit «un fel de pui de Cioran în fustă lungă și neagră». Talentul nu ține de vârstă sau de experiență, e un dar pe care-l primești și de care trebuie să ai grijă. Reușita însă ține de șansă, de oportunitate. Degeaba ai har dacă nu ai un context să ți-l exprimi. Ana le are pe ambele. Cu cât e mai mare talentul, cu atât mai atentă trebuie să fie cu el. Poveștile ei nu sunt scoase cu forcepsul, îi țâșnesc din inimă și din minte simplu, firesc, fără efort. Emoțiile ei apar organic, nu sunt construite. Habar n-am cât o să o țină această căutare și care-i va fi drumul. Dar cel puțin prin acest text a oferit o bucurie literară care va rămâne generațiilor ce urmează." Chris Simion – Mercurian, scriitoare și regizoare de teatru