Autor și al altor cărți de rară profunzime ( Ultimul om , Chipul omenesc , Fuga de Dumnezeu , Hitler din noi ), Max Picard atinge, prin Lumea tăcerii , punctul culminant al gândirii sale, al unei gândiri ce nu înseamnă, pentru el, a filosofa academic, ci a trăi meditativ, a contempla, a face din tine locul de întâlnire dintre lucruri și gând. E modul de a fi al cuiva care privește înțelegând și înțelege privind și al cărui scris, în care înțelepciunea și poezia își dau mâna, urmează fidel, hotărât și mlădios, itinerarul propriei priviri-înțelegeri. Oprindu-se, aici, asupra lumii tăcerii, a unui fenomen originar nu doar ocultat, ci aproape distrus de zgomotoasa lume modernă, Max Picard ne poartă și pe noi pe un asemenea itinerar al cunoașterii trăite. Însoțindu-l, ne dăm seama cât de nefastă e pierderea „cerului tăcerii” și, odată cu ea, a cuvântului adevărat și cât de binefăcătoare ar fi pentru om și omenire regăsirea lor.