În prozele lui Nicolae Spătaru, naraţiunea se aşază firesc, limpede, elegant. Atunci când faptele par a fi previzibile, autorul, pentru a amplifica tensiunea epică, are grijă să strecoare umbra enigmei, a vagului, sau să „teleporteze” acţiunea şi personajele în zonele fantasticului sau oniricului.

Nuvelele lui N. Spătaru par a fi scrise dintr-o respiraţie, iar ironia, umorul subtil, magicul, dialogurile credibile şi bine orchestrate dau prozelor un farmec aparte.