Ghidul datului in bara

Era ca un formular oral în care noi trebuia să completăm cele trei puncte. Nimănui nu-i păsa ce spui, cât timp ajutai sistemul birocratic să-și facă damblaua. Eu sunt Răzvan și cred că e un nume care mi se potrivește. Știu că am fost urât ca dracu’ în liceu la fel cum știu că acum sunt mediu – de înălţime medie, cu trăsături nici-frumoase-nici-urâte (medii), cu o … medie. Inteligenţa mea o presupun, de asemenea, medie, cu toate că în balonașul meu de săpun, în care îmi place să mă retrag câteodată, mă cred destul de deștept. Notele de la școală sunt medii, marimea de la pantofi…42-43, deci tot medie, până și shaorma o comand mereu medie pentru că pe aia mare n-o termin. Dacă v-aţi făcut despre mine vreo impresie sper să vă înșelaţi. În ciuda tuturor celor enunţate mai sus, urăsc mediocritatea. Poate de aceea nu mă plac. Deci puteţi să mă numiţi Mr. Olimpia sau idiotul secolului, dar, vă rog, nu mă credeţi mediu pentru că nu sunt așa.

Acum, că am vorbit despre mine, o să continuăm subiectul acesta incredibil de interesant prin a spune că prezentările acelea banale m-au făcut s-o remarc pe Domnișoara A. Era ceva în tonalitatea vocii ei, care-mi topea sternul. Acum vorbesc din perspectiva unui nebun care o păstrează în minte de ani de zile, dar pot spune sigur că atunci mi-a trezit cel puţin curiozitatea. Era o fată înaltă, zveltă, cu niște forme perfecte dar cuminţi și niște picioare cam groase după părerea unora. Mie nu-mi displăceau ci, dimpotrivă, le-am urmărit curios în timp ce se ridica de la masă și-și căuta ceva în poșetă. Șoldurile ei se urmau graţios unul pe celălalt, iar eu priveam scena fără nici un strop de obscenitate. Curios ca un copil și la fel de fascinat ca unul. Părul îi era de un castaniu natural și sănătos, neatins de capriciile adolescenţei moderne. Avea un zâmbet cald, cu mulţi dinţi și atunci când zâmbea ochiul stâng se închidea ștrengărește.