Psihologul criminalist nu poate accepta necritiv adunarea dovezilor (chiar daca este obligat sa o faca cu aceea si grija si exigenta atat in acuzare cat si in aparare) si va fi extrem de atent fata de informatiile persoanelor cu interese in cauza, parti, cerc de prieteni, apartinatori ai lumii interlope, rude apropiate si mai ales va fi atent vis-á-vis de reactiile autorului, comparandu-le permanent cu datele demersului din perspectiva unor exigente stiintifice, expertize, constatari, rapoarte informative, mijloace de suport audio-video sau alte date emanand de la detectivi-investigatori, politisti, avocati, medici legisti etc. Pentru psihologul criminalist itinerariul derularii interogatoriului este nu numai un prilej de continui provocari dar mai ales pe masura ce atitudinea sa exigent impartiala emana notele decantarilor profesioniste va provoca in strategiile expectative ale persoanei interogate amplificarea riscului demascarii posibile. Psihologul criminalist va trebui sa stie ca atitudinea sa ca profesionist critica joaca, rolul stimulului extern care devine semnificativ pentru ca in strategia de aparare a faptuitorului sa incolteasca ideea pericolului si o data declansata teama instinctuala energizata de mecanismele autoconservarii speciei va prilejui exteriorizarea indiciilor mimico-gesticulari specifici comportamentului expresiv caracteristic starii de stres.