Ce putem să facem în anul care vine pentru ca Împărăţia aceasta să strălucească în inimile noastre, să se arate în viaţa noastră, să se reverse în viaţa celorlalţi, să cuprindă tot mai mult şi mai mult lumea
care ne înconjoară, ca un incendiu, ca o auroră? Să intrăm în duhul Împărăţiei, să reevaluăm valorile prin care trăim împreună cu lumea, care nu trăieşte Împărăţia aceasta! Câtă vreme mai suntem împreună
cu lumea, vom trăi cu frică, cu zgârcenie, cu ură; până când vom căuta ceea ce ne dăruieşte bucurie egoistă, nu ceea ce le dă altora viaţa – până în clipa aceea vom fi neputincioşi să propovăduim prin
faptele noastre Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că aceasta reprezintă Împărăţia Iubirii.
Cât de puţină iubire există în noi... De aici înţelegem de ce avem nevoie stringentă de calităţile atât de pronunţate pe care le regăsim în creştinismul primar. Ele ne relevă profetic ultimele vremuri,
când vom aştepta moartea cu iubire, cu bucurie şi cu nădejde. După cum învaţă şi Apostolul Pavel: Pentru mine, viaţa este Hristos, şi moartea un câştig (Filipeni 1, 21). Câtă vreme nu suntem în stare să spunem aceasta şi noi, putem să recunoaştem cu lacrimi că ducem un mod de viaţă lipsit de Dumnezeu, că trăim pe un pământ lipsit de Dumnezeu şi că inima noastră nu se află acolo unde este viitorul
nostru, ci în direcţia unde vor zace osemintele noastre şi unde va rămâne numai trecutul.