Amurg violet-auriu

în care nisipul este tezaurul lumii, în care

vântul cântă poveşti de dragoste vine un sunet

tainic, un glas ce distruge şi renaşte poezia.

Versurile grele, fără sens, sunt distruse de sabia

sa, metafore şi epitete sunt sfâşiate de condeiul

său, tată al poeziei suferinţei şi al speranţei, un

neuitat parnasian, care a escaladat muntele şi

în vârful lui a pus un steag al

geniului, eternul Rubén Darío.