O vara cu Baudelaire

,,Să vorbesc vara despre Baudelaire părea (…) o provocare nemăsurată și un proiect încă și mai absurd decât evocarea lui Montaigne sau Proust. Baudelaire, care a cunoscut soarele când tatăl lui vitreg, pentru a-l aduce pe calea dreaptă, l-a trimis în mările Sudului la douăzeci de ani, a făcut cale-ntoarsă în insula Bourbon și s-a întors repede pe malul nordic al insulei Saint-Louis, pentru a nu mai părăsi Parisul, cu excepția câtorva sejururi la mama lui, retrasă la Honfleur, și a ultimului și dezastruosului exil la Bruxelles.

O toamnă cu Baudelaire ar fi fost mult mai potrivită, un anotimp mort, când zilele se micșorează, iar pisicile se cuibăresc la colțul focului. Pe deasupra, alți doi sau trei factori au complicat și mai mult lucrurile. (…)

În fine, o abordarea neconvențională i s-a potrivit de minune lui Montaigne. Am hotărât atunci să mă apropii de Baudelaire în același spirit, «în salturi», fără grija de a spune totul, căutând, dacă nu să-l fac iubit pe cel care nu se sinchisea de acest aspect, măcar să determin un număr cât mai mare de cititori să intre în librării și să regăsească drumul Florilor răului și al Micilor poeme în proză˝. (Antoine COMPAGNON)