Dang Thuy Tram nu a fost scriitoare, ci doctoriță. Jurnalul ei descrie imaginea unei tinere plină de viață, cultă şi sensibilă, care, însă, cu fiecare zi a devenit tot mai hotărâtă în rezistența ei conștientă la violența și barbaria războiului. Zi de zi, ea a trăit distrugerea adusă de bombardamente, a simțit lipsa de materiale de primă necesitate în munca ei și absența unei vieți personale. A scris în mod firesc despre ce se întâmpla în jurul ei, însemnând, din nefericire, realități neînchipuit de aprige și de sângeroase. Iată ce a scris Dang Thuy Tram la 20.10.1969: „Totuși, Jurnalul acesta nu este numai oglinda vieții mele personale. În paginile sale am descris toate aspectele vieții și noianul de dureri ale oamenilor oțeliți pe fâșia aceasta de pământ din sudul Vietnamului”.

Ea însăși a lăsat imaginea unui patriot adevărat, a unui luptător curajos, hotărât, fără echivocuri, fără nici cel mai nevinovat compromis, care nu acceptă să cedeze sub niciun preț în fața acțiunilor barbare, demonstrând puterea dăruirii până la sacrificiul de sine. A lucrat în infirmerii, în multe locuri, și a fost supusă celor mai felurite traume: iubirea pierdută, compatrioți răniți, prieteni uciși sub bombardamente. Războiul este prezentat prin gândirea și simțirea unui om simplu, ale unui medic civil care se afla prins în încleștare din dorința de a alina suferințele concetățenilor săi, ale unei fete care și‑a trăit anii frumoși în mijlocul unor evenimente sângeroase.