Musis et virtutis

Titlul acestui volum este împrumutat de la inscripția aflată deasupra intrării principale a unei clădiri școlare din Cluj-Napoca. Pentru tinerii studioși, Musis et virtutibus (sau Musis et virtutis) era o deviză de viață, un îndemn la performanță și succes profesional. Era vorba de o năzuință continuă spre afirmare, spre un ideal de viață armonios și înalt, așa cum numai marile personalități creatoare îl pot atinge și desăvârși. Este de fapt ținta sau scopul mărturisit al fiecărei artist, muzician, om de teatru, scriitor, sculptor sau pictor, adică a unui om de cultură devotat meseriei și pământului unde s-a născut sau de care s-a îndrăgostit. A fi frecventat de muze e o postură demnă de respect și admirație, mai ales când talentul și calitățile artistice se conjugă cu „virtutea” sau cu „virtuțile”, respectiv cu bogăția darurilor, cu un mod de a trăi și a concepe viața sub semnul calității, al performanței. Desigur că, în unele cazuri, acestea sunt cunoscute și recunoscute la nivel european sau mondial, în altele ele vădesc o mai mică extindere, dar dublate de acel simț al datoriei și aspirației spre armonie și frumos. E vorba cu alte cuvinte atât de dar, cât și de har, de năzuința de a face în viață cât mai mult și cât mai bine. De aceea ne-am oprit și la personalități oarecum mai modeste, dar care impresionează prin muncă,talent și dorința de a fi folositori celorlalți, fie ca promotori ai noului, fie ca inși care s-au lăsat străbătuți de virtuțile divine ale unei depășiri a nivelului comun, impunând celor care vor să-i urmeze, elemente de performanță certă.

Mircea Popa