Între marii prozatori ai perioadei interbelice, Ion Agârbiceanu ocupă fără îndoială un loc de primă mărime. Scriitor cu un simţ moral foarte dezvoltat, ivit dintr-o Transilvanie milenară care a dat scrisului românesc şi pe Ioan Slavici şi Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu este, într-un anumit fel, omul de legătură între cele două destine scriitoriceşti de excepţie. Lumea lui se deosebeşte totuşi de a celorlalţi doi mari prozatori prin excesul de amănunte şi prin accentul pus pe tragedia sufletelor umile şi aspiraţia lor spre lumină. Caracteristic la el rămâne ideea creştină, capacitatea individului de salvare prin credinţă. Agârbiceanu este povestitorul care îşi supune materia epică unui tratament artistic de mare rafinament, ştiind să pătrundă cu mare acuitate în taina sufletelor personajelor sale. Vii, pline de seninătate sau de zbucium sufletesc, personajele sale impresionează prin profunzimea trăirilor lor, prin realismul de bună calitate pe care îl emană. Ion Agârbiceanu rămâne, prin tot ceea ce a scris, un scriitor exemplar al oamenilor pe care i-a dat pământul Transilvaniei, a căror zonă de umanitate ştie s-o pună în evidenţă apelând la subtile procedee stilistice. Prin această operă el rămâne unul dintre scriitorii noştri cu acces direct la Eternitate.
(Mircea Popa)

Cuprins

I. Coordonatele operei
Lumea Copilăriei
Prima dragoste – poezia
Publicistica
Povestirile
Școala Munților Apuseni
Fefeleaga – Destinul unei capodopere
II. Constelația realului
Socialul
Erosul
Fantasticul
Natura
III. Emblemele personajului
Homo militans
Homo moralis
Homo diabolicus
Homo meditativus
Homo religiosus
IV. În loc de concluzii
Lecția omeniei