Profund poet creștin vizionar, Ioan Petraș își înalță imnul pe trei trepte, tot atâtea coloane de susținere a unei liturghii cosmice de un melos copleșitor, care are ceva din aroma colindelor românești și solemnitatea coralei clasice. Intens spiritualizat, umanul e tranfigurat până la a deveni o figură mitică. Obsedat de lumina dintâi și de tăcerea din primordii, poetul invocă holde de crini (dar și de îngeri!), munți de mir, soboare de orhidee, turme de stele și mai ales mierla, cu cântecul ei divin, pentru a susține elanul adorației sale mistice. O viziune a morții ca pregustare a paradisului, o neîntreruptă sărbătoare, ca o întindere nesfârșită de poteci pentru îngeri și fluturi, un ospăț al cuvântului inspirat promit Daniile Daniei lui Ioan Petraș. Și chiar mai mult de atât!

Mircea Petean