Metropole

In 1926, Liviu Rebreanu, ajuns la 41 de ani, era de un an presedinte al Societatii Scriitorilor Romani si una dintre personalitatile lumii culturale romanesti. Distinctia pe care suntem obisnuiti sa o facem intre cultura si politica nu functiona in interbelicul nostru, cum nu avea acoperire nici in secolele anterioare dupa logica interpretativa pe care o instituie (post)modernitatea. Presedintele unei asociatii de scriitori era implicit o instanta de putere, asa cum seful gruparii junimiste, altfel teoreticianul autonomiei estetice, isi exercita influenta gratie pozitiei culturale. Daca am convenit ca statutul profesional asaza individul intr-o ierarhie de influenta asupra societatii, trebuie spus, de asemenea, ca scriitorul face si prin textul/textele sau/sale un gest politic. In ’26-’27, cand Rebreanu calatoreste prin Europa isi exercita tot drepturile/datoriile politice si voiajeaza cu un bagaj politic, certitudinea ca este roman, care este un angrenaj organizat politiceste. Asa putem citi periplul din Metropole, volum care subsumeaza intalnirile cu alte realitati decat cele nationale, iubite de o maniera constanta, in ciuda contradictiilor pe care scriitorul-calator le cunoaste si le accepta destinic. „La Berlin, la Roma, la Paris duci cu tine toata tara ta cuprinsa in sufletul tau.“
Lucian Pricop