„E ușor să citești Dialectica negativă din capul locului ca pe o lucrare de metodologie, dat fiind că, încă din prefață, Adorno se angajează în cuprinsul ei să-și „dea cărțile pe față” – chiar dacă comentariul său la această afirmație complică întru câtva o atare lectură simplistă. Căci, conform formulării sale, Dialectica negative oferă într-adevăr o clarificare a metodei, pusă la lucru în textele aplicate ale lui Adorno, dar această teorie a metodei nu vrea în tot cazul să servească drept fundament teoretic lucrărilor respective, ci mai curând drept justificare post festum, iar această schimbare de ordine implică totodată și o schimbare de funcție a considerațiilor metodologice în genere. Altfel spus: Dialectica negativă confirmă modul de a proceda al lucrărilor anterioare, care se dispensau de o fundamentare metodologică prealabilă, ajungând acum la același rezultat și prin articularea explicită a unor probleme de metodă” (din prefața lui Christian Ferencz-Flatz)