Mici fabule

„Într-o seară, deschid fereastra camerei. Vântul mă soarbe, trupul meu deasupra grădinii. Strig: vocea mi se pierde în această mare. Mă poartă către orașul negru.

Curentul e puternic. Mă văd deja strivit de unul din turnurile de apă, uriași de frișcă în întuneric. Sângele meu curge în bazinele cu peștișori roșii, ca nişte mici oglinzi văzute de sus.

Iată-mă străpuns de antenele de pe crestele blocurilor, înfipt într-o pădure de piloni.

Dar vântul vrea să mă cruțe. Mă rotesc acum deasupra canalului, șarpe gânditor între pământuri. Mai încolo e câmpul, spații noi întinse sub noapte.

Revin spre cartierul meu. (…)”