A treia dimensiune. Scene din lumea lui Bernanos

Universul lui Bernanos, precum cel al lui Kierkegaard sau Bloy, reacţie ardentă a credinţei creştine împotriva naturalismului, împinge până la limitele extreme ale ortodoxiei (dincolo?) agnosticismul creştin. Dumnezeul lui se manifestă mai degrabă ca paradox al sufletelor decât ca lumină a spiritelor, mai mult ca Scandal decât ca Gândire, ca provocare mai mult decât ca explicare. Pretutindeni unde El este cu adevărat, suntem pătrunşi de ignoranţă, obscuritate, ambivalenţă, confuzie, insecuritate a spiritului şi a inimii. Dacă teologia are în lumea noastră de azi o vocaţie specială, aceasta nu e de a asigura, ci de a ne certifica de ce nu există certitudine, în afară de credinţă şi în credinţă. – Emmanuel MOUNIER

Urmărind pas cu pas creaturile imaginaţiei sale, Bernanos – cum poate doar Dostoievski a făcut-o înaintea lui – se străduie în mai mică măsură să demonteze mecanismele care ar permite să se întrevadă geneza comportamentului lor, cât mai degrabă să descopere coordonatele din punctul în care ele se situează în raport cu mântuirea, pe drumul periculos pe care se desfăşoară destinele pământeşti. Iar dacă aceşti romancieri, Dostoievski sau Bernanos, pun în lumină acest punct misterios, mereu instabil, este pentru că şi ei, ca şi preoţii bernanosieni, sunt însufleţiţi de o pasiune pentru sufletul uman care e mai aproape de iubire decât de curiozitatea intelectuală. – Albert BÉGUIN