Doi pasi mai mici

Prima pagină albă, obișnuit este dată criticului, un fief important. Sunt noul venit, mă îndrept către poartă. Nu știu prea multe. Nu am cheia, mă folosesc de onestitatea prezenței. Nu pot alerga să-mi aleg alte arme, aș zice, tânăr (?) poet, depășit de destinul primordial al profesiei, care dincolo de responsabilitate nu are loc pentru poezie, poate uneori numai de un anume consum într-o transcendență întâmplătoare, rar cu rod. După trecerea la pensie, ultimii zece ani m-au surprins. Terapia prin poezie ar putea să-și arate una din fețe. Recomand tuturor să o facă, fie asta ultima rețetă pe care o scriu.

Autorul