La ora unui bilanț existențial și liric, Ion Noja se menține în spațiul reflecției grav-melancolice, vorbind cu un anume scepticism despre cele crezute eterne și resimțite ca trecătoare, despre vinovății trecute și căințe melancolice – „o vinovăție de penumbre gata de ispășire” – păstrând un fel de distanță egală față de tensiunea dramatic angajantă și seninătatea contemplativă. În câteva poeme, cele mai bune, printre care și acela ce dă titlul volumului, sugerează prezența statornică a unei lumini lăuntrice de care cuvintele se simt atrase ca efemeridele, altădată acelorași cuvinte li se întind capcane, ca într-o ars poetica stănesciană, iar altundeva se reprezintă în ipostaza celui care, foarte sugestiv, „închidea pleoapele la timp,/ să nu risipească în întunericul de afară/ lumina de sine ce i-a rămas”.

Mai puțin atras de substanțe palpabile și palpitânde, subiectul liric preferă să plasticizeze concepte și rămâne, în genere, la acest procedeu, într-un discurs în concentrat, urmând căi de metaforizare nespectaculoase, în linia unei anumite tradiții a liricii reflexive: în tăcere, de pildă, descoperă „oseminte de cântec”, sapă fântâni în cuvinte, închipuiește insomnia ca pe o „plantă diformă și agățătoare”, vede „timpul cu brațele pline de întâmplări neîntâmplate”, simte că „la altarele gândului pâlpâie așteptarea”, pune în coșul unei fetițe, cu mâna bunicii, „un ghem făcut chiar din firul vieții”, înregistrează petele lăsate de întâmplări pe „cămașa resemnării”, vede „inima înhămată la viață”, nu lipsește nici câte-un Zeu în trecere… Astfel de ecuații imagistice sprijină o poezie orientată spre gnomic și sapiențial, recurgând uneori și la un soi de „poante” ce speculează, mai mult sau mai puțin îndemânatic, ideea aproximată în vers. E o formulă, desigur, mai cuminte decât altele posibile, mai puțin spectaculoasă, riscând câteodată convenția, dar care e concurată benefic de franchețea rostirii confesive, ce corectează prin „sinceritate” ceea ce mecanica metaforizării la îndemână putea să afecteze ca expresivitate strict verbală.

Ion Pop

* * *

Ion Noja s-a născut la 9 martie 1942 în Sânmihaiu-Almașului, județul Sălaj. Este poet și prozator. A absolvit Facultatea de Filologie a UBB Cluj.
Volume: Poduri suspendate, versuri, 1979; Umbra faraonului, versuri, 1981; Geamantanul cu greieri, versuri, 1985; Discuție în crângul de liliac, proză scurtă, 1988; Serbare câmpenească, roman, 1989; Singur printre mafioți, roman polițist, 1992; Șapte la rând, roman polițist, 1993; Anamara, 1994; Nu am nici o dovadă, versuri, 2001; Manual de tristeți folositoare, 2006; Întăinuiri la vedere, cugetări, 2013; Solarele ascunderi, versuri, 2013.