Demonul amiezii si alte poeme

O interogare insistentă, repetată a poeziei ca mijloc de cunoaștere și a credinței în divinitate ca răspuns provizoriu la marile întrebări și neliniști am descoperit în plachetele de până acum ale echinoxistului Flore Pop. Ritul inițiatic al poeziei nu se împlinește înspre zei, ci alături de ei, într-o îndrăzneață vecinătate favorizată de consubstanțialitatea poeziei și sacrului, ambele locuitoare ale „lumii închipuirii”. Ion Pop vorbea altădată despre „ipostaza contemplativă, spiritualizată, a unui subiect ce-și caută o cât mai bună și luminoasă așezare în tulburata lume actuală”, în vreme ce Adrian Popescu reținea „amestecul de tonalitate familiară și referințe biblice… cu efecte stenice, luminoase”. Noul volum adâncește aceste semnalmente, dar le adaugă umbre prelungi ivite atât dintr-o tot mai înfiorată asumare a crepuscularității, cât și dintr-o acutizare a privirii critice asupra lumii, trecerea și nestatornicia impunându-se ca motive centrale. „În lumea îndoielnică a lucrurilor și în graba părelnică a simțurilor”, gândul „bănuitor și viu” e discret crizic, însă criza e exploatată anume, iar zădărnicia efortului e transformată în blazon întors. Volumul debutează cu un larg desfășurat prolog-morală, înșiruire de versete scăpate de sub ritm și rimă, dezvrăjite, clipocind sub incertitudini și încenușări în marginea „apocalipsei grăbite, de ocazie, de farsă”. Poemele care îi urmează sunt, în același ton al resemnării revoltate, exerciții de recuperare a unor frumuseți și noime date uitării. Când respirări alerte, când dezvoltări epicizate, poemele sunt, majoritatea, deghizate chemări la judecată. Ele identifică repetat vina și propun ispășiri, cu o încredere dezarmantă în rostul cuvântului potrivit. Căci „Viforul doar mai poate spune câte ceva despre timpul în care trăim”. Și poemul.

Irina Petraș

* * *

Flore Pop (născut la 5 ianuarie 1958, în Bichigiu, jud. Bistrița-Năsăud) este cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost secretar de redacție, apoi secretar responsabil de redacție la revista Echinox (1980-1983). A debutat în revistele Familia și Echinox (1980) și în volumul colectiv Alpha ’85 (1986) la Editura Dacia, cu ciclul de poeme Instigare la incantație. A publicat versuri în mai multe antologii, precum și în revistele Familia, Steaua, Echinox, Poesis, Transilvania, Orizont, Mișcarea literară, Tribuna etc.

Volume de poezie: Steaua de veghe, Editura Echinox, 2000; Odihna scării, Editura Echinox, 2011; Trezvia, Editura Eikon, 2012.