Iubirea nebuna

Această traducere a beneficiat de finanţare din partea Programelor de sprijin la publicare ale Institutului Francez.

„Insolitul este inseparabil de iubire, el prezidează la revelarea sa atît în ceea ce are ea individual, cît și în ceea ce are ea colectiv. Sexul bărbatului și cel al femeii nu sînt atrase magnetic unul spre altul decît introducînd între ele o urzeală de incertitudini mereu reînnoite, adevărată proliferare de păsări-muscă ce se vor fi ducînd pînă-n infern ca să-și curețe penele. Presupunînd că problema vieții materiale a bărbatului s-a rezolvat – s-a rezolvat în acest cadru, îmi place mie să cred – incertitudinile de care vorbeam îmi par eclatante, pentru o clipă nu vreau să am ochi decît pentru ele. Dragostea mea pentru tine n-a făcut decît să crească din prima zi: sub smochinul imperial, ea tremură și rîde-n scînteile tuturor forjelor sale cotidiene. Și pentru că tu ești unică, tu nu poți să nu fii pentru mine întotdeauna alta, o altă tu însăți. Prin felurimea acestor flori de negîndit, pe tine, cea schimbătoare, te iubesc acolo, în cămașă roșie, goală, în cămașă gri.” (André Breton)

„O mai văzusem de două sau trei ori intrînd în local: evenimentul mi‑a fost anunțat de fiecare dată, înainte ca tînăra să pătrundă‑n raza mea vizuală, printr‑un fel de mișcare ondulîndă de umeri ce străbătea cafeneaua de la ușă pînă la mine. O astfel de mișcare, atunci cînd, tulburînd o asistență vulgară, capătă aproape instantaneu un caracter ostil, atît în viață, cît și în artă, mi‑a semnalat întotdeauna prezența frumosului... Oamenii se descurajează stupid în privința dragostei – mi s‑a‑ntîmplat și mie –, trăiesc dominați de ideea că dragostea se află întotdeauna în urma lor, niciodată înainte: secolele au trecut, dar minciuna iubirii se‑ntîmplă mereu numai la douăzeci de ani. Ei suportă (se resemnează, mai degrabă) să admită că dragostea nu‑i pentru ei – cu cortegiul său de transparențe, cu o privire peste lume la care participă toți ochii clarvăzătorilor. Ei șchioapătă de amintiri înșelătoare, pe seama cărora pun pînă și originea unei căderi imemoriale, ca să nu se recunoască prea vinovați. Și totuși, promisiunea de viitor din fiece clipă conține, pentru fiecare, întregul secret al vieții, gata să se‑arate întîmplător într‑o zi într‑o altă ființă.” (André Breton)