Limbile vântului e un roman-parabolă despre insuficienţele culturii osificate, despre temeiurile identităţii şi credinţei. O poveste nebănuită leagă în pagini Obcinile Bucovinei de vărsarea fluviului Tejo în Ocean. Aceeaşi poveste profilează pe fundal silueta civilizaţiilor la amurg. Unui om care refuză intrarea pe lume i se fură şi numele, şi identitatea. Păcătuieşte prin a fi nefericit. Se retrage la stână, printre cărţi. Dar rosturile sale, pe care nu le-ar fi bănuit, devin explicite abia atunci când, în urma unui accident, intră în comă.

Limbile vântului e un roman care se citeşte cu sufletul la gură şi, dacă se poate, cu zbaterea mării la picioare.

Măcar însoţind şuierul vântului din pagini.