Prabusirea Casei Usher si alte povestiri

„Din acea încăpere şi din acel conac am zbughit-o înfricoşat. Furtuna îşi mai revărsa încă întreaga mînie cînd m-am nimerit traversînd vechea alee. Pe neaşteptate, o lumină lividă străbătu drumeagul şi m-am întors să văd de unde putea veni licărul acela atît de neobişnuit, căci doar vastul conac şi umbrele lui se aflau în spatele meu. Radiaţia era a lunii pline, asfinţind roşie ca sîngele, şi o lumină vie se strecura acum prin fisura aceea aproape imperceptibilă cîndva, despre care am spus înainte că se întindea de sub acoperişul clădirii, în formă de zigzag, pînă la temelie. În timp ce priveam, fisura se lărgea cu iuţeală... se abătu un suflu năprasnic al vîrtejului... întreg discul lunii apăru dintr-odată înaintea ochilor mei... m-a cuprins ameţeala văzînd cum măreţele ziduri se prăbuşesc despicate... se auzi apoi un muget prelung, tumultuos, aidoma glasului a o mie de cascade... şi la picioarele mele iezerul adînc şi rece înghiţi în lugubră tăcere sfărîmăturile Casei Usher.”