Pe măsură ce trece vremea, îmi revin tot mai des şi mai des în memorie scene de viaţă ieşene, în care măreţia marilor clădiri şi biserici se amestecă ade­sea cu lirismul Copoului, cu urcuşul lent, pe străzi strâmte, al tramvaielor din Tătăraşi sau cu un mo­ment asociat cu expresia pahar de unică folosinţă: era toamna anului 1975, când am văzut într-o piaţă nişte muşterii bând vin din ardei graşi, pe care precu­peţul îi curăţase cu iuţeală şi îndemânare de cotor, seminţe şi nervuri, umplându-i cu tulburel şi întinzându-i clienţilor, în preţul de un leu intrând şi recipientul vegetal…