Dandy sau Don Juan nu-s sintagme inventate pe malul Dâmboviței! Dar eleganța, rafinamentul și preocuparea obsesivă pentru aparențe au existat dintotdeauna în Bucureștii Vechi, chiar dacă au fost circumscrise unui fel de-a fi balcanic oriental înainte de a fi fost colonizați spiritual de Paris, Londra, Viena sau Berlin.

Mergând mai mult sau mai puțin pieziș pe urmele lui Ienăchiță Văcărescu și ale altor iluștri înaintași, În perioada interbelică, unul dintre marii cuceritori bucureșteni a fost filosoful și perversul afacerist nemărturisit Nae Ionescu.

Una dintre „victimele”! sale de seamă a fost Măruca Cantacuzino, care, după ce a fost părăsită de „trăiristul” Nae, a făcut o teribilă criză existențială. Măruca, dependentă toată viața de practici oculte, a avut mai multe tentative de sinucidere și, după ce fost abandonată de amantul ei pe care l-a iubit cel mai pătimaș, mentorul generației Eliade-Cioran-Noica, s-a automutilat, turnându-și acid sulfuric („vitriol”) pe față… Nu acesta era, însă motivul pentru care Patriarhul Miron Cristea a cerut ca Nae Ionescu să fie pictat în chip de Diavol într-o frescă de la Biserica Mitropolitană!

‒ Torționarul metafizic al elitei feminine bucureștene interbelice

‒ Alte unghiuri de abordare a biografiei sentimentale a unui seducător plictisit

‒ Unica dar nefericita soţie, „un câine credincios, înţelegător, căruia i se pot spune anumite lucruri, dar un câine”

‒ Trăirile fondatorului trăirismului

‒ Implicarea lui Nae Ionescu în doctrina și filosofia Mișcării Legionare

‒ Noul Socrate sau mentorul generației Noica-Eliade-Cioran-Țuțea-Sebastian

‒ O moarte ciudată, atât de asemănătoare unui asasinat politic

‒ A fi „bun român” în interpretarea lui Nae Ionescu